Izolatie si izolatie fonica

Sistem de izolare și izolare fonică în Chișinău

În prezent viața cotidiană este prea activă. Deplasare rapidă, automobile zgomotoase, orașe arhipline cu oameni. Disconfortul sonor prezent mereu este însoțitorul oricărei persoane. De aceea este așa de important sistemul de izolare în Moldova, care permite diminuarea pe cât se poate de posibil a sunetelor în conductele de apă și magistralele de canalizare.

Problema dată poate fi soluționată prin două căi. O soluție ar fi folosirea țevilor cu un nivel de zgomot redus, sau apelarea la cea de-a doua soluție – cu ajutorul materialelor izolante în Chișinău. Însă trebuie să înțelegem, că nu putem scăpa de zgomote în totalitate. De asemenea trebuie să luăm în considerare siguranța și ecologitatea materialului.


Există o schemă simplă, unde mai întâi are loc sublimarea vibrației, iar mai apoi sunetul este raspandit uniform pe toata suprafata articolului. Astfel zgomotul este redus până la 30 decibeli. De aceea izolarea fonică în Moldova prezintă crearea unei bariere sonore, care la randul ei este formată din două etape:

  • Este necesară plasarea primului strat din cauciuc sintetic
  • Apoi trebuie montat cel de-al doilea strat din elastomer termoplastic, ce este un material calitativ impermeabil


Recomandăm să cercetați magazinul nostru online, unde prețul sistemului de izolare în Chișinău, față de concurenți, este oferit într-un diapazon larg. Lucrul dat este influențat de mulți factori și mai întâi de toate este calitatea materialului, ce se folosește la fabricare, cât și termenii de garanție, perioadele de livrare și expediere.

Filtre de produs
Brand
Pretul

L  –  L

  • 5L
  • 3973L